Semnificaţia numărului 9

Par niște povești exagerate numerele astea!  Sau așa… un terci de nimicuri preluat; cum au tendința unii să creadă.
În conformitate cu organizațiile ezoterice, numărul 9 este supranumit Vrăjitorul. Normal, te întrebi de ce?
Dacă ai înțeles cât de cât celelalte numere este evidentă corelarea lor într-un drum ascendent al existenței. Sau descendent.
În cele două drumuri paralele dar opuse ca sens de deplasare sau tendință, numărul 9 este punctul culminant.
Momentul când înțelegi matricea în care ne aflăm și o poți modifica după bunul tău plac, lucru pe care l-am explicat la numărul 8. O acțiune care își are efectul de bumerang în timp și spațiu se întoarce la originea ei și influențează entitatea creatoare în conformitate cu natura faptei.
Mai simplu spus, cum îți așterni, așa dormi! Doar că noi uităm constant că acestea nu sunt doar vorbe și că planul divin chiar funcționează pe acest principiu simplu. Mai devreme sau mai târziu orice rău ți se întoarce.
Dacă n-ați înțeles cum sugrumă Hristos cifra 8, acest efect de bumerang, o spun acum. Păi, poți întrerupe o faptă rea să se răsfrângă asupra ta prin Taina Spovedaniei și Împărtășaniei la fel cum o faptă bună poate fi contorizată ca o comoară pentru viața veșnică în loc să aștepți ca mârlanul să ți se întoarcă binele.
Știți voi, de fiecare dată când speli mașina plouă, dar nu încerca să speli mașina ca să plouă că nu merge! Vrăjitorul este cel care înțelege conștiința comună a omenirii și o poate manipula. Magia devine una și aceeași cu știința nedescoperită încă.
Cele două drumuri paralele de care vă tot vorbesc, acei vectori opuși ca sens de deplasare în cerc sunt de fapt cunoașterea și credința. Drumul către Mecca pe ocolite sau direct prin arșița soarelui.
Ai ales să cunoști în detrimentul credinței sau crezi fără să cercetezi. Când cercetezi înseamnă că vrei să cunoști. Cunoscând lucrurile și atingând Adevărul, își pierde sensul credința. E ca și cum l-ai cunoaște pe Dumnezeu personal și i-ai spune ceva de genul “Eh, acum cred Doamne!” Ca lui Toma necredinciosul ți se va spune: “Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut!” Ce sens mai are credința când e evidentă prin cunoaștere? Ambele variante sunt perfect valabile.
Să cauți Adevărul, care este Dumnezeu, prin cunoaștere a fost autentificat de Biblie prin Solomon, cel care a cerut expres de la divinitate înțelepciunea.
Templul lui Solomon este proiecția materială a templului spiritual al omului. Vrei să intri în templu, treci prin acei pilari de la intrare. Ioakim și Boaz, adică exact acest 69, ying și yang, anularea sau unificarea într-un întreg a binelui și răului care dă naștere raționamentului.
Din punct de vedere al credinței, cifra 9 este sfințenia.
Pe același principiu, omul credincios, prin rugăciune adevărată, obține ce vrea el.
Ți-o spune senin și simplu Hristos. Ai credință cât un grăunte de muștar, poți muta munții din loc. Problema de percepție a omului e deviată de la standardul simplu. Dumnezeu nu are metafore în Biblie. Dacă o crezi cu adevărat, chiar poți muta munții pentru că ne-am obișnuit să vedem credința ca îndoială nu ca lucru cert și sigur. Aici e deziluzia oamenilor și faptul că ți se ascunde că ești Dumnezeu. Tot aici este războiul cu sfinții din Apocalipsa lui Ioan, pe care aceștia îl pierd, dar iarăși nu ne complicăm într-un articol despre alt subiect.
Concluzionăm că matricea poate fi manipulată prin două metode opuse, prin rugăciune, linie directă spre divinitate sau prin cunoaștere cu ajutorul zidarilor, masonaşii mei.
Până acum, am discutat la nivel mental și spiritual, deci lucruri imateriale. Pentru că vă amintesc. Aceste drumuri în opoziție au loc și material, nu doar imaterial. De aia e opoziție totală în orice, două piramide care se intersectează din sensuri opuse.
În material, automat cifra 9 este cifra 6. Omul de la cifra 6 în stare de bestie, cunoscând total binele și răul, prin practicarea lor până-și pierd valoarea în rutină.
Exact ce vă spuneam că este nevoie pentru a putea trece de pilarii din Templul lui Solomon. Adică toleranța maximă anulează mustrarea de conștiință când faci rău și satisfacția când faci bine. Devin doar obișnuințe primare, instinctive și naturale. Când ai fost învățat că toleranța înseamnă să accepți ce vine din exterior, ai uitat că ea lucrează în interiorul minții tale.
Paradele gay nu sunt menite să te oblige să-i accepți și să-i tolerezi chiar dacă nu-ți plac și nu ți se par normali ci sunt sistematic puse în fața ta ca să te obișnuiești cu ele până când nu te mai oripilezi.
Sinapsele tale și principiile morale sunt în joc pentru că delimitarea binelui de rău nu este făcută de legi morale. Legile morale se modifică prin toleranță.
Și v-am explicat cum funcționează degradarea legilor morale, ale firescului, făcând o paralelă a felului cum era considerat tabu și rușinos să vorbești de sex oral în anii ’90 și cât de trendy și nepăsător vorbești acum de la prima întâlnire cu o fată despre cum ai vrea așa ceva, fără să ți se pară ceva imoral. Pragul moralității a fost mutat cu câteva trepte mai jos.
Deci, delimitarea binelui de rău este trasată tot de Biblie! Astfel înțelegi de ce o mare putere ascunsă încearcă să distrugă această linie de mijloc pentru a unifica binele cu răul într-un întreg al cunoașterii totale.
Cunoașterea totală fără ideea de bine și rău duce la inocență. Știi totul, practici totul, dar nu te simți vinovat pentru nimic. Cu ce măsură judeci, cu aia vei fi judecat!
Deci poți să întreții relații sexuale cu un câine mort și să ți se pară normal și firesc pentru că nu te judecă Cel de Sus dacă nu îl consideri lucru rău care-ți mustră conștiința. Cel de Sus… e în Împărăția Cerurilor și cerurile în tine!!!!! Sper din inimă că ai înțeles! Problema este că după acest principiu religia devine negativă, o boală, tocmai pentru că a creat în conștiința colectivă delimitarea binelui de rău prin această linie de mijloc ce împarte existența în bine și rău. Dar, stai așa! Tocmai această linie de mijloc este tot inocența necesară mântuirii. De ce? Păi nu cumva religia îți spune să nu judeci pe ceilalți? Nu cumva tot religia te îndeamnă să-l cauți pe Dumnezeu?
Nu cumva religia te îndeamnă să îți vezi de treaba ta, să ierți, să iubești aproapele pentru că e tot un Eu și celălalt de lângă tine? Dar te vrea în jumătatea pozitivă a lucrurilor și căutarea ta să fie cu umilință nu prin aroganța cunoașterii. Mai departe problema devine de natură psihologică, de tendință a toleranței. Știți cu toții o vorbă, că e doar un pas de la ură la iubire. Să zicem că ai un adversar redutabil cu care te dușmănești toată viața, o față pe care nu o suporți dar ești nevoit să îi vezi moaca în fiecare zi. Ceva a declanșat această repulsie. Poate un gest interpretat greșit care te-a pus pe direcția urii. Restul vine de la sine și se accelerează. Doar că, la un moment dat, poate fi anulată repulsia prin alt gest pozitiv care contrazice primul impact și toată încărcătura negativă și îndârjirea dintre voi se transforma în respect reciproc și dragoste. Acest proces psihologic are loc și invers. Prea multă iubire poate devia în obsesie și un singur gest greșit poate transformă dragostea în ură totală. Dacă ai citit primele articole, e evident că e același principiu al căldurii care într-un punct unește rece cu fierbinte, în 0 absolut, unde discutăm de carbon. În 0 grade Celsius, definit ca temperatură de îngheț a apei sau de topire a gheții avem principiul vectorial de identificare a sensurilor contrare de deplasare. Ca două trenuri care vin din direcții diferite și momentul când se întâlnesc este punctul 0. Subtil, vezi cum temperatura are tendința să crească sau să scadă doar prin definirea punctului de îngheț sau de topire dar fiind același lucru. Depinde în ce sens evoluezi. Știți foarte bine că din plăcere carnală ajungi la sadomasochism pentru că nu te mai satisface sexul convențional. Să-ți placă să fii bătut sau bătută în timpul actului sexual, să fii o victimă sau un călău. De aici deviază o gălăgie de sindromuri ale iubirii. Să iubești pe cineva așa de tare încât să-l omori e întrebarea cea mai bolnavă pe care mi-o pot pune. Pentru că evreii n-ar trebui să-și mai facă griji că l-au răstignit pe Dumnezeu. Să nu recunoști că ai făcut-o, negând dumnezeirea lui… e cel puțin ciudat pentru că așa nu recunoști Noul Testament și te oprești la Curcubeu, total întâmplător simbolul toleranței totale și legământul lui Dumnezeu cu omul că nu îl mai pierde prin apă. Atunci vezi sensul iubirii totale a lui Hristos, care s-a sacrificat pentru omenire de bună voie. Păi de ce evreii sunt poporul ales? Oare nu din cauză că cineva trebuia să o facă?
Și așa ajungi la cei care-l văd pe Iuda ca pe aliatul lui Hristos, complotând împreună vinderea lui pentru a-și îndeplini scopul. Mă bușește râsul, nu vreau să continui pe această linie pentru că e tulburător. Cel ce-și pierde sufletul îl va câștiga și invers. Prin suicid Iuda și-a pierdut sufletul sau nu? Cum foarte interesant spunea o prințesă din viața mea, doar prin iad ajungi în rai. Doar prin suferință ajungi la exaltare și fericire. Nu deviez de la subiect ci doar încerc să explic cu acuratețe cum funcționează 69 și noi suntem în plin proces de transformare a binelui în rău și a răului în bine. O vedeți zilnic. Trecerea prin pilarii lui Solomon e același lucru cu linia dreaptă a credinței.
Adică, hai să-ți explic mai pe șleau. Faci sex cu nevasta, începe să nu te mai atragă așa mult pentru că ai făcut-o prea des și acum din ce în ce mai rar. Vrei așa… niște picanterii în pat și începi să fii tot mai pervers, te saturi și de sex oral, apoi treci la anal, apoi vrei încă o femeie în pat și tot așa până ajungi ultimul depravat. Cum eviți toleranța la sex? Prin post. Ia abține-te o lună și o vei face cu ea ca prima oară!
Postul este metoda perfectă prin care treci prin pilari. Hopa, mă îndrept spre rău, mă degradez. Ia, să mă resetez puțin, să iau jocul de la capăt și să-l duc doar până unde am voie fără să îmi pierd umanitatea. Deci alegi să stai doar de partea binelui până la limita lui de jos. Însă, prin cunoaștere nu ești nici cu o entitate nici cu cealaltă. E ca și cum ai zice… “Bă, nu mă interesează binele și răul nici călătoria într-o direcție sau alta. Eu stau în punctul ZERO.” Dar și faptul că decizi să nu iei nicio decizie, tot decizie se numește! Al 3-lea 6 sau ceasul Satanei. Căci și acesta crează automat un 9. Decizi pentru că știi în ce situație te afli sau pur și simplu ești inconștient. Inconștiența devine aceeași inocență. Dar lipsa raționamentului e animalic și parcurgi întreaga spirală a animalelor până te degradezi genetic la celula primară care știe ce-i aia eternitate în opoziție cu un țăran simplu care zice sec. “Viața este viață!” Pierzi informația genetică, pierzi și păcatul.
Cum credeți că păcatul se răsfrânge asupra copiilor până la al 9 lea neam? Dacă taică-tu e un bețiv, ești și tu sensibil la același viciu și copilul tău la fel. Banca de gene vine cu predispoziții din sângele celor dinaintea ta. Fă singur calculul! Scapi de informația negativă, pierzi și cod genetic. Involuția până la nivelul în care ce știi e doar esențialul. A fi sau a nu fi!
Eu personal, am renunțat să mai consider pe cineva prost. A face prost pe cineva e ca și cum chiar aș pune preț pe ce v-am scris acum în condițiile în care totul e balast! Doar ți-am împovărat inima cu alte verzi și uscate pe care le-ai perceput sau nu. Sincer…. Nu contează! Un papagal vorbitor și colorat e ca o pasăre cântătoare. Nu are rost să o omori dacă te încântă! Nici pe cântăreții de la strană nici pe cei din Hollywood. Extremitățile iubirii sunt viața și moartea. Prin iubire cruntă poți face o crimă pasională dar și să te sacrifici din aceeași pasiune. Însă, un amănunt te lasă mască… Cine-și iubește cel mai mult creația? Mama cu copilul în brațe ar trebui să-ți spună mai mult decât o simplă icoană în biserică! Pentru că iubirea fără sexualitate este intelect și inimă. Combinarea culorilor albastru și galben este grădina Edenului. Raiul material. Ce să vezi! Biblia spune că Raiul era pe pământ. Oare a dispărut sau e doar ascuns de ochii noștri?